manu chao…wow

cam aşa aş rezuma ultima seară de Bestfest. au cântat bine şi au făcut show, iar publicul a fost superb. recunosc că nu mă aşteptam să fie aşa o mare de oameni, toţi cu mâinile pe sus şi dansând, dar aşa a fost. chiar dacă pe alocuri bucăţi din melodii se repetau, per ansmblu totul suna bine. şi chiar dacă nu aş sta să ascult acasă un album al lor cap-coadă, aş mai merge oricând la un concert al lor. păcat că au avut o sonorizare slabă. o opinie muuuuuuuuulllllttttttt mai entuziastă aici.

a mai fost şi stereophonics şi roisin murphy. stereophonics au fost ok, unele melodii care nu m-au impresionat, dar şi un “Maybe tomorrow” cântat genial. roisin murphy a întârziat foarte mult aşa că am prins doar vreo 4 melodii că trebuia să ajungem la manu chao, dar merita văzut tot. un concert mai potrivit pe la 4-5 dimineaţa, undeva pe o plajă.

dacă nu ar fi fost în acelaşi timp cu manu chao aş fi trecut şi pe la Nelly Furtado, pe acelaşi principiu pe care am mers şi anul trecut la Pink. au câteva melodii ok şi sigur ştiu să facă show.

aşteptăm cu nerăbdare un bestfest de o săptămână anul viitor.

 

cum e la B’estfest

am fost aseară la bestfest mai mult pentru Kaiser Chiefs decât pentru manic street preachers. din fericire pentru mine Manic Street Preachers au fost o surpriză extrem de plăcută (în continuare totuşi nu îmi place if you tolerate this….). iar kaiser chiefs au fost absolut bestiali, cum au cântat, cum au interacţionat cu publicul. un concert cam cum a fost faithless anul trecut la bestival unde nu puteai să stai fără să te mişti. în seara asta merg la stereophonics, roisin murphy şi mai ales Manu Chao.

alte observaţii: foarte bine organizat. poate în afară de câteva mici sincope de sonorizare, dar care pentru mine trec aproape neobservate, nu prea am ce să le reproşez. lumea, mai ales partea feminină, e îmbrăcată foarte în tendinţe şi potrivit evenimentului. mă bucur că nu am văzut decât vreo 2-3 femei pe tocuri, în schimb multe sandale gladiator, rochii maxi, pantaloni scurţi, şalvari. îmi pare rău că nu am avut aparatul la mine să fac o poză unei femei însărcinate dar care era îmbrăcată superb cu o rochie albă de in şi cizme şi arăta nemaipomenit.

 

mircea geoană “feministul” şi “modelul” Udrea

pentru un partid social-democrat egalitatea de gen ar trebui să fie într-adevăr o temă permanentă. nu e tocmai cazul PSD un partid în care femeile sunt bune doar când se discută pe cine mai trimit la Parlamentul European şi a cărui mare iniţiativă privind interesele de gen a fost egalizarea alocaţiei pentru mame la 8 milioane (e drept acum au depus o iniţiativă  în Parlament pentru 600 Ron minim şi 85% din salariul brut).

mircea geoană în schimb se erijează într-un apărător al femeilor (parcă de 8 martie se apucase să ne cânte cum poate şi poate şi poate ). tot el le-a numit pe femeile din PSD “amazoane”. acum însă, la şedinţa de bilanţ a organizaţiei de femei a PSD după locale,  Geoană a identificat o tipologie a femeilor din politică: “Mircea Geoană a spus că întrebarea pe care PSD vreau să o pună româncelor şi românilor este “ce fel de model de femeie-politician doriţi să vă reprezinte interesele în Parlamentul şi Guvernul României?”. “Serioase, care să aducă soluţii, îngeri păzitori ai templului numit familie (…) sau celălalt model pe care să-l vedeţi în ziare de tip tabloid , cu decolteuri mari, fuste scurte şi creiere mici”, şi-a răspuns Geoană. ”Fiecare este liber să aleagă. Noi preferăm modelul femeilor serioase”, a conchis Mircea Geoană.” (via Newsin)

atacul la Elena Udrea nu a fost deloc subtil, dar totuşi abordarea lui e prea simplistă. e drept că PSD are câteva reprezentante “serioase”, neremarcate mediatic, dar care au înţeles să îşi facă treabă (Minodora Clivetti, Adriana Ţicău sau Gabriela Creţu sunt câteva exemple). în acelaşi timp însă Geoană are propria lui Udrea, adică Ana Birchall, o femeie inteligentă, cu o carieră înainte de politică, dar care nu realizează că dacă ţipi şi îţi dai cu părerea despre orice nu te numeşti neapărat politiciană. Pe Birchall eu o încadrez în categoria consultanţi care nu îşi dau seama că le-ar sta mai bine dacă ar rămâne consultanţi (aceeaşi categorie şi pentru Raluca Turcan). o altă eroare a lui Geoană e importanţa prea mare acordată Elenei Udrea. e drept că în interiorul PD-L e o  persoană foarte importantă şi are o notorietate foarte mare dobândită prin abordarea tabloidă a politici, dar ea nu are confirmarea electoratului şi nici măcar nu a dovedit vreo preocupare pentru problemele femeilor. Udrea nu e un adversar pentru femeile din PSD, ci pentru cele din PD-L care sun văzute doar prin modelul Udrea. Pentru femeile din PSD prioritatea trebuie să fie lupta internă pentru a obţine un număr cât mai mare de colegii şi o reprezentare a politicilor gender sensitive în programul de guvernare.

p.s. mai puţin mediatizat va fi probabil că între reprezentanţii PSD în administraţia locală 33% sunt femei. E de bine, dar nu înţeleg de ce Geoană le-a criticat că au doar atât. cam ce procent din candidaţii eligibili ai PSD erau femei?

 

The Economist critică UE că ascunde eşecul luptei anti-corupţie din România

întodeauna mi-au plăcut cei de la Economist că şi-au asumat clar anumite poziţii chiar dacă ele sunt foarte dure. aşa şi cu articolul din numărul curent în care nu se sfiesc să acuze pe faţă UE că ascunde derapajele luptei anti-corupţie de la noi din ţară, ba chiar să insinueze că au existat state membre care au avut interese financiare sau geopolitice pentru ca România să fie acceptată de la 1 ianuarie 2007. articolul şi raportul la care face referire, al unui procuror belgian, e foarte dur nu doar la adresa UE ci şi a României.

semnalele privind raportul pe justiţie sunt destul de îngrijorătoare şi e clar că nu va fi o mângâiere pe cap, dar nici o bătaie cu biciul. Cel mai important instrument al acestui raport ar fi fost să recomande activarea clauzei de salvgardare pe justiţie, dar din câte se pare aşa ceva nu se va întâmpla. Explicaţia e una destul de simplistă: avem an electoral, iar UE nu vrea să fie acuzată de intervenţie în politica internă (PSD şi PNL ar primi o lovitură serioasă chiar dacă nu fatală).

Pe de altă parte nu sunt convinsă că pentru cetăţean, votant, mitul UE mai are vreo influenţă. ne-am văzut integraţi, am văzut că nu s-a schimbat mare lucru, ce o tot dau ăştia în continuare cu rapoartele lor?? iar aşa cum arată şi sondajele corupţia nu mai e preocupare principală a oamenilor, mult mai sensibili la binele lor personal decât la o luptă “donquijotească”. e trist, dar de înţeles. ai votat în 2004 împotriva corupţiei dar corupţia şi corupţii au rămas la locul lor.

aşa că the economist critică UE, UE o să ne dojenească că iarăşi nu ne-am făcut temele :), iar noi o să trăim fericiţi şi corupţi până la adânci bătrâneţi

 

and the winner is…SPAIN

întrucât am lângă mine un neamţ fanatic care nu vorbeşte decât de faza din careul Spaniei din minutul 90 măcar pe blog pot exprima că mă bucur că a câştigat Spania. deci, mă bucur cu toate că ar fi putut mai mult în seara asta, că nu trebuiau să tragă de timp de prin minutul 65, că Fabregas nu a avut un meci genial etc etc. dar au jucat mai frumos decât Germania care a gâfâit tot meciul, care a jucat cu înverşunare dar asta tot nu i-a scutit de greşeli penibile inclusiv pase greşite ale căpitanului Ballack. ei atât au putut. spaniolii atât au vrut.

am şi eu o rugăminte pentru comentatorii de la TVR: luaţi şi studiaţi înainte de meci o listă cu numele şi fotografiile jucătorilor. poate aşa nu îi mai confundaţi pe Iniesta cu Fabregas sau pe Mertesacker cu Metzelder.

 

pozitiv şi negativ, plus şi minus

marea dezbatere a zilei a apărut din neant. o iniţiativă a prea cunoscuţilor Ghişe şi Funar a fost adoptată în unanimitate în Senat. iniţiativa prevede obligativitatea televiziunilor să prezinte jumate ştiri pozitive şi jumate negative. so? oare n-ar fi bine să nu vedem numai ştiri cu violuri, accidente, crime, etc?

well, poate ar fi bine dacă prin legea asta s-ar ajunge la rezultatul de mai sus. dar există premize care arată că nu se va întâmpla aşa, cel mai important fiind lipsa de indicatori din lege şi reticenţa CNA, plus coalizarea televiziunilor care va îngropa cu siguranţă această lege.

problema ar trebui judecată altfel însă. toată lumea în momentul de faţă s-a isterizat, ignorând problema de fond: iresponsabilitatea instituţiilor de presă din România. Presa asigură transparenţă, presa aduce profit, dar în acelaşi timp presa are o responsabilitate în societate, este formatoare de opinii şi chiar de caractere. nu numai în România avem o problemă cu modul în care se achită presa de această responsabilitate (mi-aduc aminte ce ciudat mi se părea în urmă cu câţiva ani un worksop care punea în discuţie dacă presa ar trebui sau nu să reflecte actele teroriste pentru că astfel le asigură publicitatea prin care organizaţiile teroriste pun presiune pentru a li se satisface revendicările). presa din România se complace în tablodizare, iar sângele şi scandalul se vând cel mai bine. soluţia nu este însă o lege prin care spui că de mâine gata 50% din ştiri trebuie să fie pozitive. soluţia stă mai degrabă în organisme de auto-reglementare care să ia atitudine şi să sancţioneze dur derapajele. deocamdată nici CNA şi nici CRP nu şi-au confirmat acest rol şi aşa se întâmplă că fetiţa de care vorbeam în postul anterior apare pe prima pagină a ziarelor, aşa se întâmplă că vezi râuri de sânge sau bătăi în prime-time.

 

cazul mamei la 11 ani sau ce alegi între 2 copii

recunosc că mi-e destul de greu să scriu despre subiectul acesta şi de aceea am şi ezitat să îl abordez. opinia mea în acest caz e destul de bine conturată însă nu poţi să ignori implicaţiile acestui caz. ce m-a determinat astăzi să scriu a fost tocmai o abordare radicală pe care mi-a fost dat să o aud tocmai de la preşedintele Colegiului Medicilor din România. acest domn (nu i-am reţinut numele şi nici nu mă obosesc să îl aflu), susţinea o poziţie extrem de conservatoare prin care avorturile erau catolgate mai mult sau mai puţin ca o erezie, un păcat de moarte, chiar în cazuri precum cel de faţă.

cazul de faţă pentru mine are o soluţionare extrem de simplă: avortul şi menţinerea în viaţa a fătului dacă acesta va fi viu în momentul cezarianei. să mă explic. o fetiţă de 11 ani este violată de unchiul său şi rămâne însărcinată. medicii de la piatra neamţ descoperă sarcina, decalară că e necesară o întrerupere de sarcină. două săptămâni mai târziu medicii din iaşi refuză soluţia avortului. intervine Theodora Bertzi, secretar de stat la Ministeul Muncii, Nicolăescu face o comisie specială care va lua decizia. între timp părinţii fetei, tutori legali, acceptă oferta unei binevoitoare de a merge în Anglia unde avortul e permis până la 24 de luni (tocmai a fost respinsă o propunere de reducere a termenului) atunci când este pusă în pericol sănătate mintală sau fizică a mamei. şi tocmai despre asta e vorba în acest caz. nu am eu date să spun dacă fizic fata va avea de suferit în urma unei sarcini deşi nu îmi imaginez cum corupul unei fetiţe de 11 ani poate să ducă până la capăt o sarcină timp de 9 luni şi să nască fără complicaţii. dar să ne gândim la ce viaţă va avea această fetiţă după ce la 11 ani totul se va schimba? în loc să îşi trăiască normal copilăria, să meargă la şcoală etc, ea va avea un alt copil de crescut, un copi, rezultat în urma unui viol.

avortul e un subiect sensibil în România datorită reglementărilor din comunism, singurul motiv de altfel pentru care avem totuşi o legislaţie permisivă. la nivelul societăţii însă persistă opinii care văd avortul din perspectivă religioasă. nu susţin avortul ca metodă de contracepţie, cum a ajuns la noi datorită unei lipse de informare asupra metodelor de contracepţie moderne (suntem în topul statelor din Europa ca număr de avorturi). în acelaşi timp însă sunt cazuri în care avortul este singura soluţie şi unde drepturile mamei trebuie să primeze.

 

de la o femeie (politică) aştepţi graţie şi fragilitate?!

oare ce mare gânditor putea veni cu această remarcă despre femeile din politica românească în cadrul unei emisiuni al cărei subtitrare e “Udrea, paraşautată pe faleză”?? aveţi vreo 5 variante şi oricare ar putea fi corectă. o discuţie pornită de la numirea Elenei Udrea (departe de mine de a fi un fan al doamnei în cauză) ca interimar la PD-L Constanţa a generat printre analiştii Realităţii o dezbatere şi despre femeile din PD-L concluzia fiind mai mult sau mai puţin cea din titlu cu divagaţii despre fetiţe vioaie şi drăgălaşe.

oare doar exagerez eu? dar aş vrea să văd o astfel de dezbatere şi despre bărbaţii musculoşi din politică.

 

zimbabwe - triumful dictaturii!?

am venit prima oară în contact cu situaţia din Zimbabwe când m-am întâlnit cu un jurnalist de acolo la un seminar despre libertatea presei. Era primăvara anului 2004 şi pe atunci subiectul era văzut ca o mare problemă la noi. nimic nu se compara însă cu situaţia din Zimbabwe. Cu toate acestea Augustine (aşa îl cheamă pe jurnalist) prefera să trateze situaţia lui cu umor. câteva luni mai târziu aflam că fusese arestat, dar din fericire eliberat destul de rapid.

alegerile din 29 martie au arătat că Augustine era unul din cei mulţi care doreau detronarea dictaturii din Zimbabwe. din păcate însă detronarea dictaturii prin alegeri se întâmplă destul de rar, mai ales dacă nu există presiuni externe. aşa că chiar dacă opoziţia a câştigat alegerile a trebuit să accepte un al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale. între timp însă regimul Mugabe a declanşat o campanie de represiune, contra-candidatul lui Morgan Tsvangirai fiind reţinut de 5 ori în ultimele 10 zile şi retrăgându-se din cursă înaintea alegerilor programate pentru sfârşitul săptămânii. mai mult el s-a refugiat la ambasada Olandei din Harare.

din păcate însă pe plan internaţional se reacţionează târziu. preşedintele Africii de Sud a fost cel care a gestionat medierea dintre cele două tabere şi rezultatul se vede. astăzi însă am văzut o ieşire foarte dură a lui Gordon Brown şi David Milliband, Marea Britanie asumându-şi o poziţie radicală de nerecunoaştere a legitimităţii lui Mugabe. de altfel nu este prima oară când Brown ia poziţie împotriva dictaturii lui Mugabe, el refuzând să participe la summitul UE-Africa din acelaşi motiv. E admirabil când vezi o ieşire publică în afara ipocriziei caracteristice liderilor UE, care pe de o parte proslăvesc drepturile omului dar când vine vorba de a lua atitudine fermă împotriva încălcării lor preferă să o scalde. Şi mi-a mai plăcut ceva la intervenţia britanică: afirmaţia lui Milliband că chiar dacă au o istorie colonială, cu bune şi cu rele, asta nu înseamnă că nu trebuie să ia atitudine asupra faptelor din prezent.

ce urmează pentru Zimbabwe? greu de estimat. e o reuniune a Consiliului de Securitate astăzi şi se aşteaptă poziţii din partea statelor africane, speranţa fiind mai ales la Southern African Development Cooperation. relatări şi analize despre Zimbabwe la Economist

update: am găsit blogul ambasadei UK din Harare

 

rezoluţie a ONU pentru prevenirea şi combaterea violenţei sexuale ca armă în conflicte

am mai adus la un moment dat în discuţie pe acest blog tema violenţei sexuale folosită în conflicte. între timp însă şi cei de la ONU au sesizat gravitatea şi amploarea fenomenului aşa că ieri a fost adoptată o rezoluţie în acest sens. E drept că în Darfur şi prin alte locuri această rezoluţie nu va fi sărbătorită pentru că deocamdată nu e decât o bucată de hârtie. în acelaşi timp însă e un semnal important pentru importanţa acordată de ONU subiectului şi poate cel mai important ar putea fi efectul asupra trupelor ONU de menţinere a păcii.

violul în război a rămăs în continuare un subiect tabu, iar această rezoluţie poate fi un prim pas pentru spargerea acestui status quo. mai multe detalii despre rezoluţie la Human Rights Watch